Concepția oamenilor se schimbă asupra lor odată cu trecerea timpului. Copiii, de obicei, nu le înțeleg valoarea, adulții îi pot asocia fie cu o povară sau cu o oportunitate. Banii au un statut diferit în viața oricărui individ, bazat atât pe statutul lui social cât și pe venitul său. Întrebarea pe care ne-o punem totuși este: reprezintă banii o problemă actuală a societății în care trăim?

Categoric, primul răspuns care ne vine în minte este ‘’da!’’. Banii sunt asociați cu corupția, dar ne întrebăm de ce? Corupția reprezintă un fenomen social, definit ca fiind reprezentarea unui abuz, fie el activ sau pasiv, manifestat cu scopul obținerii de avantaje financiare private sau de alte beneficii. Corupția reprezintă, de fapt, folosirea abuzivă a puterii publice, în scopul satisfacerii unor interese personale sau de grup. Facem referire la funcționarii publici care urmăresc obținerea unor foloase de pe urma funcției lor, dar și la cetățenii care apelează la “serviciile” acestor funcționari. Acest fenomen se manifestă deseori prin dare sau luare de mită, delapidare (sustragerea de bani sau bunuri din avutul statului), nepotisme sau favoritisme ori fraudă. Cert este că efectele corupției se resimt încă și în prezent asupra societății noastre sub o notă nefavorabilă și îngrijorătoare. Pe lângă sărăcie și, în general, probleme grave ale societății în care trăim, consecințele corupției se întind pe un domeniu vast, de la scăderea calității democrației, nivelul slab al transparenței politice, compromisuri sociale relativ inexistente, disfuncționalitatea generală a sistemului social, lipsa stabilității legislative (modificările frecvente ale legislației), până la popularizarea familiilor extravagante prin mass-media, la această manie actuală din punct de vedere al statutului financiar, la nevoia de lux și de bunuri personale.

Tonul general pe care populația îl adoptă, precum căpoți cumpăra orice cu bani”, este principala sursă a majorității ilegalităților comise în zilele noastre. Banii și în special mita reprezintă o formă ușoară și accesibilă pentru a-ți atinge scopul dacă dispui de un venit semnificativ. Corupția distruge în general prestigiul instituțiilor și autorităților publice, factor al acestei cauze fiind presupusa clasă politică coruptă ,dar și perturbă relaționarea socială între indivizi la nivel instituțional cât și interpersonal, fie că vorbim de o abatere în trafic, de o metodă a simplificării unor acțiuni sau nevoi birocratice ,ori de dorința de a te asigura că un medic îi aplică pacientului său tratamentul cuvenit. Actualmente, atât clasa politică cât și cea socială se lasă coruptă de valoarea banilor și implicit de puterea lor cu rezultate imediate, astfel că în prezent nici măcar nu se vorbește despre despre soluționarea fenomenului corupției, ci despre reducerea corupției în limite palpabile.Acest cerc vicios în care ne învârtim anevoie este generat de faptul că fenomenul corupției, prin natura sa, se alimentează tot din corupție, în acest proces activând mereu corupătorul și coruptul. Corupția joacă rolul principal în “clasificarea socială” care reprezintă defapt o expunere a crudului adevăr în discrepanța dintre cei înstăriți și cei neînstăriți. Paradoxal, acest fenomen duce la sărăcirea celor cu un nivel de trai modest și la îmbogățirea celor cu un nivel de trai mult mai ridicat.

Eradicarea corupției se enunță destul de simplu:în lipsa resemnării colective și a sprijinului, voluntar sau involuntar, al societății, alimentarea corupției piere și procesul ia sfârșit, chiar dacă, din nefericire,asta nu se întâmplă.Totuși ne întrebăm…suntem părtași la această vină colectivă? Și, dacă da, vom dispuși să renunțăm la efectul de turmă și să stopăm fenomenul corupției?

Dacă ne întoarcem în timp, unde corupția nu cunoștea ipostaze la fel de bine definite, comerțul și simțul proprietății erau resimțite, totuși, asupra societății, dar nu se bazau pe bani. Așa numitul ‘’troc’’, sau schimb de obiecte, reprezenta metoda prin care oamenii făceau rost de bunurile pe care nu și le puteau confecționa singuri. Astfel, meșteșugarii, croitorii, cizmarii, măcelarii, toți oamenii aveau de câștigat dând la schimb ceva făcut de mâna lor, primind în loc un alt bun necesar traiului lor.

Încă din mitologia Greciei Antice unde trecerea spre viața de apoi se plătea în monede (fundament al unor obiceiuri românești practicate încă și astăzi), până la apariția primei monede în Asia Mică în jurul secolului al VII-lea î.Hr.,această metodă de comerț prin bani a luat mai multe forme de-a lungul timpului.În secolele al VI-lea și al V-lea vârfurile de săgeți din bronz reprezentau “moneda” în cetățile grecești ale Dobrogei,apoi,în Antichitate valoarea monedelor își concentra esența în calitatea materialului din care erau confecționate,cele bătute în aur și argint căpătând importanță intrinsecă prin metalul prețios conținut.Astfel,se explica și larga circulație a monedelor grecești și romane chiar pe o arie mult mai extinsă.Cu toate acestea,transportul monedelor era unul dificil din cauza greutății lor,luând naștere,astfel,moneda de hârtie în secolul al X-lea din dorința negustorilor chinezi.Bancnotele își au originea în dinastia Tang,deși banii de hârtie adevărați s-au adoptat în secolul al XI-lea în timpul dinastiei Song.Prima bancnotă pe suport de polimeri emisă de România a fost cea cu valoarea nominală de 2.000 de lei,din 11 august 1999,cu ocazia eclipsei totale de Soare,România fiind prima țară europeană care a pus în circulație astfel de bancnote de polimeri.Putem observa astfel o evoluție a societății,în care totuși banii,fie ei bancnote sau monede,și-au pierdut valoarea materială,scopul modificării lor constante fiind acela de a-i face cât mai practici,portabili și durabili.

Raportat la zilele noastre sunt obiecte fie tipărite pe o hârtie fină multistrat sau confecționate din aliaje ale cuprului,simple obiecte de care totuși depinde existența noastră deoarece cumpărăm totul cu bani. Să deții o proprietate, să ai un acoperiș deasupra capului,să-ți întreții familia și să ai un mod de trai decent înseamnă bani. Nu ‘’trecem strada’’ fără să dăm un ban. Plătim chirie, întreținere,apă,curent,internet,telefonie mobilă,facturi,care pentru mulți reprezintă o responsabilitate mult prea mare,o responsabilitate foarte greu de acoperit și principala sursă a tuturor neajunsurilor.

Pe de altă parte, cei cu stare, afaceriști, proprietari, celebrități, tind de obicei să abuzeze de venitul lor. Liberul arbitru intervine implicit în viața celor care beneficiază de sume imense de bani. Omul, prin natura sa, își va cheltui și investii banii după propria cuviință, în baza principiilor și intereselor sale. Unele persoane se implică financiar în acte de caritate, altele folosesc banii numai pentru uzul personal. Linia dintre o viață înstărită și una materială este una subțire și deseori sfârșește prin a fi trecută în cea de-a doua extremă.

Nu putem închide ochii, spunând că nu avem nevoie de bani și bunuri materiale pentru a duce o viață  decentă și fericită,însă,cu precizarea că acestea ar trebui să reprezinte elemente adjuvante pentru a ne împlini sufletește și profesional.Pe de altă parte,când ajungem să privim din prisma banilor orice obiect,persoană,oportunitate sau carieră,ne pierdem în ‘’sindromul indiferenței’’, intrând astfel în tipologia arivistului și avarului, dobândind o manie lipsită de un scop moral. Oamenii orbiți de una dintre aceste numeroase boli ale secolului XXI, sfârșesc prin a fi catalogați ca simple cazuri patologice fără urmă de speranță.

Ce se întâmplă totuși cu cei care care au o situație financiară precară? Fie că vorbim de bătrâni cu o pensie infimă,de un absolvent a patru facultăți care nu își găsește un loc de muncă stabil pe specializarea sa sau de un muncitor cu un salariu mult prea mic, admitem că există și persoane care fac sacrificii zilnice pentru a-și câștiga traiul. Sunt oamenii care nu își permit anumite alimente dintr-un supermarket, pentru care diferența aceea de câțiva lei contează, persoane atente la consumul lor de apă curentă și electricitate, din dorința de a-și menține facturile la un nivel pe care să-l poată achita. Ei reprezintă o realitate crudă aflată în mare discrepanță cu cei care abuzează de sume semnificative de bani.

Persoanele care beneficiază de un trai decent pot fi angajați bine plătiți sau proprietarii proprii lor firme, fie oameni care lucrează în străinătate, cert este că aceste persoane au un venit stabil pe care știu să și-l gestioneze, rămânând la latitudinea lor cât și în ce fel economisesc, câți bani se duc pe mici plăceri personale sau într-un cont care să fie deschis în cazuri de urgență.

Populația noastră nu beneficiază totuși de o “educație financiară”

Școlilor le lipsește o materie care să înștiințeze elevii cu privire la menajarea și valoarea banilor, iar orele de educație antreprenorială se susțin doar în clasa a X-a după manuale școlare a căror programă nu este actualizată, chiar și acest minimum de informații acumulat pierzându-se de-a lungul anilor. Totul este practic în zadar,căci la finalul absolvirii clasei a XII-a, când se presupune ca viitorul student să se angajeze și să beneficieze de un salariu, el nu va avea cunoștințele necesare gestionării banilor.

Implicit există persoane care, deși dispun de un venit decent tot se simt constrânse, tocmai din cauză că nu știu cum să-și menajeze banii, irosindu-i poate pe bunuri nefolositoare sau neprioritare, fie investindu-i într-o afacere ce nu prezintă siguranță financiară.

Ce se întâmplă dacă ești pus în situația de a fi ‘’cumpărat’’? Te poți “cumpăra singur”?

Unii părinții consideră că se pot revanșa pentru timpul pierdut față de copii lor prin administrarea constantă a banilor de buzunar sau prin achiziționarea unor cadouri scumpe. În acest caz se manifestă din nou tendința adulților de a-și priva copii de o perspectivă personală însă în mod indirect, chiar inconștient. Situația diferă de momentele în care părinții încearcă să-și manipuleze copii spre a urma o anumită facultate sau carieră, în cele mai frecvente cazuri adolescenții fiind chiar obligați să urmeze viitorul conceput de familia lor, ci nu de ei înșiși. Se manifestă “dorința de a-i oferi copilului tău tot ce e mai bun”, acest mecanism plecând de la premisa că dacă pentru adulții în cauză este indispensabil să dispună de bani în cantități semnificative, aceeași mentalitate va fi preluată și de copii lor, motiv pentru care în unele cazuri minorii care dispun de bani constant duc lipsa timpului petrecut în familie, al afecțiunii și suportului moral din partea părinților.

Indivizii care nu au un scop definit în viață sunt cei care se mint singuri crezând că pentru luni bune de economisit și constrângere personală, se vor revanșa față de ei înșiși cu un concediu de o săptămână,persoane pe care le “cumpără” o rutină ce-i privează de lărgirea propriilor lor orizonturi,locul lor de muncă și activitatea profesională rezumându-se doar la a strânge bani toată viața,fără a ști defapt și pentru ce îi strâng.

Alții aleg să-și umple golurile, fie ele sufletești sau psihologice, “cumpărându-și” singuri fericirea oarbă cu bunuri materiale,aceste persoane având obiceiul de a judeca lucrurile după eticheta lor, de a considera obiectele scumpe cu un grad de calitate mai ridicat și de a interacționa cu ceilalți prin prisma înfățișării lor,aspectul fizic raportându-se deseori la prestanța vestimentară.

La finalul zilei alegerea stă în mâinile noastre. Există și persoane care nu aderă la un stil de viață somptuos și sunt satisfăcute cu situația lor financiară, beneficiind astfel și de un trai echilibrat, la fel cum există și persoane înstărite care nu s-au pierdut în mania banilor. Rămâne la latitudinea noastră să privim banii ca pe o unealtă, ci nu ca pe un scop și să ne creăm un mediu propice în care să îi mânuim, nu să ne lăsăm mânuiți de aceștia.

Raluca-Ioana Frigură

Eleva în clasa a IX-a pe profil de stiinte ale naturii, totuşi pasionata de arta si literatura. Imi folosesc simtul creativ in fotografie, design, poezie si activez in clubul de dezbateri "Socrate".