Atunci când ne naștem, venim pe această planetă ca niște îngeri. Aripile sunt reprezentate de către cei doi părinți, de bani, de fericire, de bunătatea și bunăstarea mediului în care crești, de abundența lucrurilor bune. Se zice că toți ne naștem egali, că toți avem aceleași șanse de a reuși în viață, dar sunt aceste cazuri particulare unde se face abstracție de la regulă, unde aripile îți sunt tăiate de la primul moment petrecut în această lume. Primul strigăt este cel al suferinței, unul care reprezintă prima verigă dintr-un lanț al durerii.

Aceasta este o poveste despre îngerii născuți fără aripi, cei care vin pe această lume cu urechile astupate cu toate că aud fiecare val, cei care vin legați la ochi cu toate că zăresc fiecare stea de pe cer, cei care au bandă adezivă la gură cu toate că pot țipa. Este vorba de ei. Trecem zi de zi pe lângă ei, cei mai mulți dintre noi nu-i observă, se cred umili dacă le aruncă un zâmbet modest și se cred demni de admirat și un exemplu de urmat dacă le aruncă în nepăsare și fugă un covrig sau câteva bacnote.


De când eram mică aveam o sensibilitate pentru „cerșetori”, în special pentru copii. Mă aflam cu părinții și-i întrebam adesea când vedeam unul pe stradă: „Mami, ei de ce stau pe stradă?”, „Tati, ei merg la grădiniță?”. Răspunsul în mare parte era același “O să-nțelegi când o să fii mai mare. Nu te mai gândi la asta.” . Acum înțeleg problema lor , dar problema noastră, a celeilalte lumi , a celeilalte clase sociale îmi este tot mai profund afundată în întrebări, însă poate o să înțeleg când o să fiu mai mare.

În urmă cu un an ieșeam de la liceu cu o colegă de clasă și ne îndreptam spre casă. Ne-am oprit pe o bancuță din apropiere să mai vorbim diverse subiecte neverosimile. Un copil de vreo șapte ani se apropie de noi și ne tot întreba lucruri, dacă suntem la liceul din zonă, câți ani avem și altele. Îi răspundeam sec cu speranța că va pleca, cu ochii ațintiți către lucrurile noastre fiind destul de sceptice. Ziua următoare ne trezim cu același puști care stă pe capul nostru. Întâmplarea se repetă zile la rând și văzându-l cât de pricăjit e, încep să-i mai cumpăr câte ceva de mâncare sau câte un suc. Aflăm că-l cheamă Andrei, că are trei frați și două surori , stă în apropiere și e clasa 1 la vârsta de 10 ani deoarece părinții n-au avut suficienți bani până acum să-l dea la școală.

Atunci când a venit primăvara imediat după ore mergeam la o cafenea de lângă liceu și stăteam pe terasă împreună cu două colege. Cam la o oră, o oră și puțin, după ce ne-am așezat la masă, îi vedeam pe Andrei si Teo, fratele său, cum se întorceau de la școală. Veneau, îmi povesteau ziua lor, le dădeam câte ceva de mâncare după care plecau.

Într-o zi eram pe terasă și-mi scriam la istorie, iar cei doi copilași vin pe lângă mine și Teo îmi spune “Am scris și noi azi la școală. Stai să-ți arăt!”. Își deschide ghiozdanul și-mi arată că a scris litera B. Le spun să se aseze lângă mine și din acea zi ghiozdanul a rămas deschis și penița a alunecat pe zeci de foi. Teo voia cu nerăbdare să învețe să scrie și să citească, să calculeze, să numere, doar că acasă n-avea cine să-l ajute, iar învățătoarea îmbrățișa discriminarea pe bază de etnie și situație financiară cu brațele deschise.

Nu mare mi-a fost mirarea când în urmă cu o săptămână m-am întâlnit accidental cu ei în oraș, iar când le-am spus că merg acasă pe jos au sărit în sus dojenindu-mă că e seară și sunt pericole, că mă conduc ei până acasă (care era destul de departe) sau măcar până la stația de autobuz.

Deseori asemăn astfel de situații cu legenda lui Romulus și Remus, eu provenind dintr-o clasa socială care reprezintă junglă, sălbăticia, iar cei doi copii fiind de fapt adevăratele ființe umane. Pentru acești îngeri fără aripi contează mai mult o conversație sau un zâmbet decât pungi pline de mâncare. În momentul de față cos niște aripi pe spatele lor, știu că cicatricile tot vor rămâne acolo, dar poate că și ei, la fel ca noi toți, vor reuși să zboare într-o bună zi.

Șansele sunt mici pentru fiecare dintre ei, dar am văzut dorință și voință în ochii lor, în gesturi și în vorbe. Ai putea dărui unui cerșetor ceva de mâncare și ți-ar mulțumi pentru prelungirea calvarului prin care trece. Dă-i educația de care are nevoie, povestește-i și explică-i ce-l înconjoară, ce puteri are și va putea ajunge mai sus decât mulți alții.

“Fericiți cei bogați cu duhul căci a lor este împărăția cerurilor.”