Consider ca durerea este subapreciata. Poate ca e ciudat sa spun asta dar daca ne-am gandi la ea in stadiul de increata am realiza cat de frumoasa si necesara este vietii. Dar de ce este ea asa necesara?
    Am stat si m-am intrebat o perioada si desi absenta durerii poate parea paradisiaca si starea ideala la care toata lumea adera am inceput sa ma intreb daca nu e chiar demonica. Cred ca omul, ca orice fiinta cu viata este facut sa simta durerea iar aceasta idee este printre primele ce fac durerea asa esentiala dar nu singurul. Se poate spune despre o poezie ca exista daca in creatia ei nu au existat doua elemente esentiale, adica stiloul si hartia?
  Daca asociem termenul de stilou cu durerea, iar hartia cu fericirea este realizabil faptul ca insusi fiinta umana cat si creatiile omului sunt formate dintr-o bucurie si o durere esentiala care impreuna produc o placere abisala la finalizare. Acum, daca  am elimina acea durere infernala nu am crea fericirea absoluta de moment. Spun de moment deoarece fericirea, exact ca durerea nu sunt si nu vor putea fii ceea ce nu sunt programate sa fie. Sunt doua lucruri paralele la prima vedere dar au atatea in comun. Cele doua formeaza viata dar trebuie sa avem in vedere faptul ca ambele o pot distruge cu aceeasi ardoare cu care au creat-o. Sunt si trebuie sa fie de moment poate pentru ca sunt asa intense si niciuna nu ar putea trai fara alta, sunt scurte dar impreuna formeaza infinitul, viata. Suntem si creeam din durere si placere iar din ceea ce am fost creati suntem blestemati sau binecuvantati sa traim asa si in final chiar sa murim sub aceste elemente paradisiace si luciferice, dar nu este cert care de partea cui este. Durerea este conceputa ca fiind ceva negativ poate si pentru ca este atat de complexa incat nu o putem intelege pe deplin si o vizualizam ca pe un intreg univers intunecat in care ne simtim prizonieri si incercam sa evadam prin cautarea unei particule de lumina asociata cu fericirea dar in aceasta zbatere constanta in care negam si condamnam suferinta si ne facem un tel in gasirea fericirii absolute ne pierdem in necunoscut iar aceasta stare da senzatia de frica.
  In monentul creatiei noastre initiala este placerea urmata de durere si finalizata printr-o satisfactie enorma. Aceste trei elemente suntem noi iar noua ne e frica de noi pentru ca suntem tot ceea ce nu stim.
Poate ca durerea ar trebui privita cu alti ochi pentru ca in esenta omul este creat si creeaza si din durere iar acest sentiment este si va fii unul dintre cele mai sincere, pure si reale.