VoceaNoastră

„...lumea, văzută prin ochii elevilor”

Categorie: Societate

Standarde Sociale: model sau iluzie?

De câte ori te-ai gândit că nu ești suficient? Suficient de frumos, suficient de inteligent, suficient de empatic cu cei din jur, iar lista continuă… De câte ori ai stat minute în șir în fața oglinzii întrebându-te cum te consideră alții? Cred că toată lumea și-a pus la îndoială propria persoană, din orice punct de vedere, comparându-se mai apoi cu individul perfect: o persoană fără defecte, amuzantă, talentată și deșteaptă ca să satisfacă așteptările altora.

Cu timpul, într-un colț al minții noastre, se adună o pânză de complexe bazate pe norme sociale impuse de familie, prieteni și chiar de noi înșine. Continuăm să ne deformăm imaginea despre sine prin faptul că ne raportăm constant la alții. Echilibrul nostru psihic este dezechilibrat de felul în care ne vedem prin ochii celorlalți.

Totul începe cu o bucată de plastelină și un artist care i-a dat o formă inițială. Trece timpul și pe lângă bucata aia de plastelină trec mai mulți artiști, fiecare cu o viziune diferită asupra felului cum ar trebui să fie modelată. O modelează cu toții, pe rând. Artistul inițial tace, vrea ca oamenii să accepte bucata de plastelină, e tot ce are. După mult timp, observă că fiecare artist care venea găsea ceva în neregulă cu bucata lui. Într-o zi, i-a chemat pe toți. În momentul ăla, fiecare a început să încerce să tragă de plastelină, să o modeleze, iar ea s-a rupt. Toți artiștii au plecat, iar cel inițial a rămas cu ea, uitând cum o modelase la început. Dacă artistul și-ar fi urmărit de la început viziunea și ar fi lucrat la bucata lui până când considera că e finalizată, că a atins o formă aproape perfectă, toți ceilalți artiști probabil s-ar fi înghesuit doar ca să o privească, indiferent de ce viziune aveau. Astfel plastelina reprezintă personalitatea fiecărui om, iar artiștii sunt cei cărora le permitem să ne influențeze pe parcursul vieții. Fiecare dintre ei ne influențează în mod diferit și subiectiv, conform așteptărilor pe care le au de la noi. Așteptările anturajelor diferă între ele și se pot contrazice uneori, iar dacă suntem nehotărâți cu privire la care grup este mai potrivit pentru noi, vom încerca să ne conformăm tuturor cerințelor impuse.

Așa ajungem să credem că trebuie să îi mulțumim pe toți, când în realitate trebuie să fim împăcați cu noi înșine, fară să mai simțim nevoia de a ne supune unui șablon. În final, putem ceda, rămânând fără aprecierea grupului de persoane pe care încercam să le mulțumim initial, sau putem să ne cunoaștem de la început interesele și să nu încercăm să părem ceea ce nu suntem doar pentru a ne infiltra într-un anturaj nepotrivit.

Fiecare om este unic în felul său și are propriile credințe, gânduri și trăiri. Cu toate acestea încercăm, mai mult sau mai puțin, să ne încadrăm în niște șabloane ce urmăresc să elimine fiecare strop de originalitate existent. Dorința de a fi acceptat și integrat într-un anumit grup este atât de arzătoare încât majoritatea sunt dispuși sa se schimbe pentru a putea sta în jurul unor persoane văzute drept model de către cei din jur. Aici începe un conflict interior din cauză că suntem prea îndepărtați de idealul la care aspirăm.

Ștacheta este ridicată atât de sus de către societate încât punem sub semnul întrebării dacă merităm sau nu să avem parte de anumite lucruri în viața noastră. Pe plan profesional, sunt foarte multe persoane lipsite de pasiune în ceea ce fac, persoane care se îngroapă într-o rutină de care nu sunt nici pe departe mulțumiți. Sunt persoanele care au ajuns să aibă job-ul respectiv pornind de la ideea că așa este mai bine și fiind îndrumați de apropiați. Persoane care nu țin cont de aptitudini și se gândesc doar la partea materială sau la cum să-și întrețină familia. Acești oameni sunt superficiali, ușor influențabili și complet detașați de partea afectivă pe care o implică un job.

Într-o altă oridine de idei, oprește-te din a te raporta la normele de valoare și perfecțiune ale societății. Conștientizează că un orice om este unic și special în felul său și asta îl face mult mai valoros decât dacă s-ar conforma pe deplin unui tipar.

Voci – Cuvânt de început


„Toată lumea are glas. Numai omul are voce, şi vocea aceasta trebuie să se facă auzită în cetate.”

Cuvintele enunțate de filosoful grec Aristotel răsună chiar și acum în ecou printre mecanismele societății. Înainte de a desluși înțelepciunea tainică pe care acesta încerca să o propage, trebuie să ne gândim la ce este, de fapt, vocea.

Dicționarul Explicativ al Limbii Române, ediția 2009, definește vocea ca fiind o „Facultate specifica omului de a emite sunete articulate; ansamblul sunetelor produse de vibrarea coardelor vocale umane”, dar aceasta este perspectiva științifică.

Tot DEX mai definește vocea ca fiind o „Însusire a cuiva de a cânta frumos din gura.”, dar aceasta este perspectiva artistică, culturală. Tot ea acoperă și a treia definiție pe care ne-o dă același înscris, și anume „Linie melodica încredințata fiecarui instrument dintr-o compozitie.”.

Nimic mai corect, în ziua de azi, tindem să folosim cuvântul „voce” atunci când ne referim la aceste aspecte. Pentru textul acesta, dar și pentru următoarele, pentru cele către care colegii mei își dedică efortul și timpul, sugerez să folosim o altă definiție a cuvântului voce, una distinctă, mai puțin folosită. Să fie…Vocea noastră.

Voceanoastra este o platformă creată din dorința de a căuta alternative la normele pe care societatea le impune, de a expune perspectiva oamenilor mici, a elevilor. Fie ei tocmai ieșiți din clasele gimnaziale sau aproape absolvenți, fiecare are în capul lui voci. Poate suna ca o aluzie la o boală de sorginte psihologic, psihiatric chiar, dar, de fapt, se referă la toate acele gânduri, reprimate, ascunse, de multe ori chiar condamnate, ale fiecăruia dintre noi. Motivul? Nu e greu de dibuit, este teama. Teama că aceste gânduri sunt contrare normelor la care făceam referire mai devreme. Pentru unii mai norocoși, ele se transformă, într-adevăr, în voci. Dar, din păcate, puțini sunt aceia. Puțini sunt cei care reușesc să transforme un gând puternic ce răsună în ecourile minții, într-o voce care să-i dicteze comportamentul, voce pe care noi o numim principiu. Este o voce autoritară, una care nu te lasă să-i încalci porunca, dar o voce cu care rezonezi, una pe care vrei să o asculți. Una pe care o asculți așa mult, că devine o deprindere. Dar, cum spuneam, vorbim de un model utopic al persoanei tale, omule. Cu toții știm că, odată și odată, constrâns de anturaje, de situații, calci peste principiile tale ca și cum ele nu au fost niciodată o parte din realitatea ta.

Încălcarea principiilor este gravă, condamnabilă, dar din ce în ce mai frecventă în rândul oamenilor. Totuși, privind paharul din prisma realismului, aflăm că mulți oameni nu au voci în cap. E tragică absența lor. Te transformă într-un robot, manevrat automatic de către oameni cu voci puternice, dar care nu le dictează decât un singur lucru: să facă tot ce le stă în putință pentru a avea ceva de câștigat. Aceste voci sunt cele care se formează acum, în perioada adolescenței. Dacă teama ta, dorința de a reprima orice gând unic, veritabil, personal, posezi ajunge să o întreacă pe cea de a îl transforma într-o voce și se pierde în negura necruțătoare a timpului, atunci ești pe calea greșită. Trebuie să te redresezi. Trebuie să le spui oamenilor care te văd ca pe o anomalie socială, un nebun, că e sănătos să ai voci în cap. E sănătos să le lași să iasă afară, să te conducă.

Istoria ne-a dovedit că vocile sunt cele care reușesc să încline balanța morală dintre bine și rău înspre partea care întotdeauna câștigă. Sau, cel puțin așa spun basmele. Da, alte invenții ale oamenilor, create cu scopul de a se amăgi. Create cu scopul de a reprezenta o iluzie în care mintea se cufundă, se complace, o lume ideală unde binele învinge, indiferent de circumstanțe. De aceea lumea reală e mai puțin atractivă, mai puțin vizitată de mințile turiste, oamenii fug de ea, atunci când îi văd terorile, zmeii care o fac să fie așa de întunecată. Sfântul Ioan Damaschin spunea, la un moment dat, că „răul este lipsa binelui, așa cum întunericul este absența luminii”. Interpretarea pe care am născocit-o eu este aceea că lumina este reprezentată de vocile care vor să înlăture întunericul. Sigur, pare foarte vag, metaforic, dar esența nu este departe de limitele înțelegerii: dacă oamenii vor renunța la a crea voci, voci care să țipe cât de tare pot, voci care să pistoneze societatea, să o ducă spre avans, atunci întunericul va acoperi majoritar lumea.

Din această concepție am propus colegilor mei să creăm Voceanoastra. Să ajutăm elevii să își transforme gândurile în voci, iar vocile lor să răsune atât de tare printre holurile atât de tainice ale societății, încât să determine și restul oamenilor să accepte ideea că vocile din cap nu sunt o problemă, un viciu ce trebuie înlăturat, ci singurul lucru ce ne mai poate salva de la exterminare. Poate nu fizică, naturală, biologică, dar cu siguranță psihologică, culturală și socială.

Un îndemn de început: dragi prieteni, suntem o generație care are oportunitatea să își ridice vocea atât de mult, încât toate utopiile la care ne-am gândit vreodată să se transforme în realități. O voce singură este vulnerabilă, fragilă, ușor de acoperit de întuneric. Mai multe voci cu același scop au puterea să lumineze precum o făclie, fără să înceteze vreodată.

Sexismul: factor poluant al secolului XXI.

În zilele noastre, în ciuda încercării noastre continue de a avansa ca societate și de a atinge niște idealuri pentru o conviețuire pașnică – așa numitul fenomen de „pace în lume” -, avem de-a face cu niște fenomene răspândite la o rată alarmant de mare: discriminarea, sărăcia, corupția, injustiția ș.a. În ciuda faptului că acestea reprezintă o problemă gravă ce ne țin lumea “pe loc” consider că discriminarea este una dintre problemele cele mai grave cu care ne confruntăm, deoarece vine din adâncul sufletelor noastre, din frica de diferit. Așadar, motivul pentru care mă adresez dumneavoastră astăzi este pentru a vă prezenta aspectele unei “ramuri” a acesteia, anume sexismul.

Sexismul este definit ca fiind discriminarea pe baza sexului și a genului, cel mai des în defavoarea femeilor și în favoarea bărbaților (deși nu se exclud cazurile în care se întâmplă exact opusul). Cele două manifestări sunt diferite – cea pe baza sexului referindu-se la diferențele biologice conform cărora se consideră ca bărbații sunt mai puternici din punct de vedere fizic, spre exemplu, iar cea pe baza genului se referă la rolurile pe care societatea ni le atribuie, cum ar fi faptul ca femeile trebuie sa fie cele ce au grijă de casă – dar au același rezultat: o manifestare de ură împotriva unui gen. Câteva exemple frecvente de sexism sunt așa numita “taxă roz” conform căreia femeile plătesc mai mult pe obiectele de igienă, haine sau chiar tunsori mai mult decât bărbații (conform studiului From Cradle to Cane: The Cost of Being a Female Consumer realizat în New York, femeile plătesc în medie cu 7% mai mult decât bărbații) sau faptul că în multe țări, femeilor le este greu sau chiar interzis să voteze, cum ar fi în Arabia Saudită.

În ciuda faptului că am trecut de perioada în care femeile erau considerate simple gospodine, a căror unică îndatorire era grija de casă și de copii până în zilele noastre, unde acestea se bucură în sfârșit de aceleași drepturi că bărbații și reprezintă o parte vitală a societății noastre datorită tuturor reușitelor lor împotriva gândurilor misogine, acest fenomen încă ne afectează societatea într-un mod mai puternic decât ne putem imagina. Nu reprezintă doar un atac la persoană, o denigrare a unui individ, o ofensă fără sens deoarece pentru a ne pune lumea pe picioare, se presupune ca trebuie să lucrăm ca un tot unitar, nu să lăsăm diferențele să ne dezbine și să ne facă să ne urâm. Sexismul își pune amprenta pe modul în care trăim și cauzează probleme grave, cum ar fi cazurile în care accesul fetelor la educație este mult mai dificil sau cele în care sărăcia se datorează faptului că femeilor nu le sunt garantate locuri de muncă, făcând forța de muncă una precară. Mai mult chiar, și bărbații au de suferit datorită acestui fenomen. Putem lua drept exemplu cazurile în care crime ale femeilor împotriva bărbaților au fost mușamalizate sau ignorate pe baza faptului că acestea reprezintă sexul frumos, căruia nu-i stă în fire să comită fapte atroce.

Nu vă pot sugera un mecanism ce să rezolve această problemă, cum ar fi strângerile de fonduri pentru a scoate oamenii din sărăcie, din moment ce nu există metode de a schimba mentalitatea oamenilor, mai ales ca aceste concepții sunt “pasate” de la generație la generație. Câți dintre noi nu avem bunica ce ne spune cum trebuie o fată să se comporte sau tatăl care își educă fiul să fie “stăpânul” în casă deoarece se întâmplă din vremuri antice? Dar sunt de părere că schimbarea poate veni de la sine, cu ajutor din partea educației. Este datoria noastră să ne asigurăm că tinerii sunt educați și că ei înțeleg cât de nociv este acest fenomen. Doar prin cunoaștere ne putem mobiliza și putem să tăiem problema sexismului de la rădăcină. Sunt conștientă de faptul că pe lângă celelalte probleme ale lumii, acesta pare un lucru lipsit de importanță. Dar consider că deși pare un pas minor, stoparea urii dintre noi este de fapt unul de maximă importanță deoarece ne învață că suntem oameni și că trebuie să fim uniți pentru viitorul mai bun pe care ni-l dorim.

Banul: între viciu și fundament social.

Concepția oamenilor se schimbă asupra lor odată cu trecerea timpului. Copiii, de obicei, nu le înțeleg valoarea, adulții îi pot asocia fie cu o povară sau cu o oportunitate. Banii au un statut diferit în viața oricărui individ, bazat atât pe statutul lui social cât și pe venitul său. Întrebarea pe care ne-o punem totuși este: reprezintă banii o problemă actuală a societății în care trăim?

Categoric, primul răspuns care ne vine în minte este ‘’da!’’. Banii sunt asociați cu corupția, dar ne întrebăm de ce? Corupția reprezintă un fenomen social, definit ca fiind reprezentarea unui abuz, fie el activ sau pasiv, manifestat cu scopul obținerii de avantaje financiare private sau de alte beneficii. Corupția reprezintă, de fapt, folosirea abuzivă a puterii publice, în scopul satisfacerii unor interese personale sau de grup. Facem referire la funcționarii publici care urmăresc obținerea unor foloase de pe urma funcției lor, dar și la cetățenii care apelează la “serviciile” acestor funcționari. Acest fenomen se manifestă deseori prin dare sau luare de mită, delapidare (sustragerea de bani sau bunuri din avutul statului), nepotisme sau favoritisme ori fraudă. Cert este că efectele corupției se resimt încă și în prezent asupra societății noastre sub o notă nefavorabilă și îngrijorătoare. Pe lângă sărăcie și, în general, probleme grave ale societății în care trăim, consecințele corupției se întind pe un domeniu vast, de la scăderea calității democrației, nivelul slab al transparenței politice, compromisuri sociale relativ inexistente, disfuncționalitatea generală a sistemului social, lipsa stabilității legislative (modificările frecvente ale legislației), până la popularizarea familiilor extravagante prin mass-media, la această manie actuală din punct de vedere al statutului financiar, la nevoia de lux și de bunuri personale.

Tonul general pe care populația îl adoptă, precum căpoți cumpăra orice cu bani”, este principala sursă a majorității ilegalităților comise în zilele noastre. Banii și în special mita reprezintă o formă ușoară și accesibilă pentru a-ți atinge scopul dacă dispui de un venit semnificativ. Corupția distruge în general prestigiul instituțiilor și autorităților publice, factor al acestei cauze fiind presupusa clasă politică coruptă ,dar și perturbă relaționarea socială între indivizi la nivel instituțional cât și interpersonal, fie că vorbim de o abatere în trafic, de o metodă a simplificării unor acțiuni sau nevoi birocratice ,ori de dorința de a te asigura că un medic îi aplică pacientului său tratamentul cuvenit. Actualmente, atât clasa politică cât și cea socială se lasă coruptă de valoarea banilor și implicit de puterea lor cu rezultate imediate, astfel că în prezent nici măcar nu se vorbește despre despre soluționarea fenomenului corupției, ci despre reducerea corupției în limite palpabile.Acest cerc vicios în care ne învârtim anevoie este generat de faptul că fenomenul corupției, prin natura sa, se alimentează tot din corupție, în acest proces activând mereu corupătorul și coruptul. Corupția joacă rolul principal în “clasificarea socială” care reprezintă defapt o expunere a crudului adevăr în discrepanța dintre cei înstăriți și cei neînstăriți. Paradoxal, acest fenomen duce la sărăcirea celor cu un nivel de trai modest și la îmbogățirea celor cu un nivel de trai mult mai ridicat.

Eradicarea corupției se enunță destul de simplu:în lipsa resemnării colective și a sprijinului, voluntar sau involuntar, al societății, alimentarea corupției piere și procesul ia sfârșit, chiar dacă, din nefericire,asta nu se întâmplă.Totuși ne întrebăm…suntem părtași la această vină colectivă? Și, dacă da, vom dispuși să renunțăm la efectul de turmă și să stopăm fenomenul corupției?

Dacă ne întoarcem în timp, unde corupția nu cunoștea ipostaze la fel de bine definite, comerțul și simțul proprietății erau resimțite, totuși, asupra societății, dar nu se bazau pe bani. Așa numitul ‘’troc’’, sau schimb de obiecte, reprezenta metoda prin care oamenii făceau rost de bunurile pe care nu și le puteau confecționa singuri. Astfel, meșteșugarii, croitorii, cizmarii, măcelarii, toți oamenii aveau de câștigat dând la schimb ceva făcut de mâna lor, primind în loc un alt bun necesar traiului lor.

Încă din mitologia Greciei Antice unde trecerea spre viața de apoi se plătea în monede (fundament al unor obiceiuri românești practicate încă și astăzi), până la apariția primei monede în Asia Mică în jurul secolului al VII-lea î.Hr.,această metodă de comerț prin bani a luat mai multe forme de-a lungul timpului.În secolele al VI-lea și al V-lea vârfurile de săgeți din bronz reprezentau “moneda” în cetățile grecești ale Dobrogei,apoi,în Antichitate valoarea monedelor își concentra esența în calitatea materialului din care erau confecționate,cele bătute în aur și argint căpătând importanță intrinsecă prin metalul prețios conținut.Astfel,se explica și larga circulație a monedelor grecești și romane chiar pe o arie mult mai extinsă.Cu toate acestea,transportul monedelor era unul dificil din cauza greutății lor,luând naștere,astfel,moneda de hârtie în secolul al X-lea din dorința negustorilor chinezi.Bancnotele își au originea în dinastia Tang,deși banii de hârtie adevărați s-au adoptat în secolul al XI-lea în timpul dinastiei Song.Prima bancnotă pe suport de polimeri emisă de România a fost cea cu valoarea nominală de 2.000 de lei,din 11 august 1999,cu ocazia eclipsei totale de Soare,România fiind prima țară europeană care a pus în circulație astfel de bancnote de polimeri.Putem observa astfel o evoluție a societății,în care totuși banii,fie ei bancnote sau monede,și-au pierdut valoarea materială,scopul modificării lor constante fiind acela de a-i face cât mai practici,portabili și durabili.

Raportat la zilele noastre sunt obiecte fie tipărite pe o hârtie fină multistrat sau confecționate din aliaje ale cuprului,simple obiecte de care totuși depinde existența noastră deoarece cumpărăm totul cu bani. Să deții o proprietate, să ai un acoperiș deasupra capului,să-ți întreții familia și să ai un mod de trai decent înseamnă bani. Nu ‘’trecem strada’’ fără să dăm un ban. Plătim chirie, întreținere,apă,curent,internet,telefonie mobilă,facturi,care pentru mulți reprezintă o responsabilitate mult prea mare,o responsabilitate foarte greu de acoperit și principala sursă a tuturor neajunsurilor.

Pe de altă parte, cei cu stare, afaceriști, proprietari, celebrități, tind de obicei să abuzeze de venitul lor. Liberul arbitru intervine implicit în viața celor care beneficiază de sume imense de bani. Omul, prin natura sa, își va cheltui și investii banii după propria cuviință, în baza principiilor și intereselor sale. Unele persoane se implică financiar în acte de caritate, altele folosesc banii numai pentru uzul personal. Linia dintre o viață înstărită și una materială este una subțire și deseori sfârșește prin a fi trecută în cea de-a doua extremă.

Nu putem închide ochii, spunând că nu avem nevoie de bani și bunuri materiale pentru a duce o viață  decentă și fericită,însă,cu precizarea că acestea ar trebui să reprezinte elemente adjuvante pentru a ne împlini sufletește și profesional.Pe de altă parte,când ajungem să privim din prisma banilor orice obiect,persoană,oportunitate sau carieră,ne pierdem în ‘’sindromul indiferenței’’, intrând astfel în tipologia arivistului și avarului, dobândind o manie lipsită de un scop moral. Oamenii orbiți de una dintre aceste numeroase boli ale secolului XXI, sfârșesc prin a fi catalogați ca simple cazuri patologice fără urmă de speranță.

Ce se întâmplă totuși cu cei care care au o situație financiară precară? Fie că vorbim de bătrâni cu o pensie infimă,de un absolvent a patru facultăți care nu își găsește un loc de muncă stabil pe specializarea sa sau de un muncitor cu un salariu mult prea mic, admitem că există și persoane care fac sacrificii zilnice pentru a-și câștiga traiul. Sunt oamenii care nu își permit anumite alimente dintr-un supermarket, pentru care diferența aceea de câțiva lei contează, persoane atente la consumul lor de apă curentă și electricitate, din dorința de a-și menține facturile la un nivel pe care să-l poată achita. Ei reprezintă o realitate crudă aflată în mare discrepanță cu cei care abuzează de sume semnificative de bani.

Persoanele care beneficiază de un trai decent pot fi angajați bine plătiți sau proprietarii proprii lor firme, fie oameni care lucrează în străinătate, cert este că aceste persoane au un venit stabil pe care știu să și-l gestioneze, rămânând la latitudinea lor cât și în ce fel economisesc, câți bani se duc pe mici plăceri personale sau într-un cont care să fie deschis în cazuri de urgență.

Populația noastră nu beneficiază totuși de o “educație financiară”

Școlilor le lipsește o materie care să înștiințeze elevii cu privire la menajarea și valoarea banilor, iar orele de educație antreprenorială se susțin doar în clasa a X-a după manuale școlare a căror programă nu este actualizată, chiar și acest minimum de informații acumulat pierzându-se de-a lungul anilor. Totul este practic în zadar,căci la finalul absolvirii clasei a XII-a, când se presupune ca viitorul student să se angajeze și să beneficieze de un salariu, el nu va avea cunoștințele necesare gestionării banilor.

Implicit există persoane care, deși dispun de un venit decent tot se simt constrânse, tocmai din cauză că nu știu cum să-și menajeze banii, irosindu-i poate pe bunuri nefolositoare sau neprioritare, fie investindu-i într-o afacere ce nu prezintă siguranță financiară.

Ce se întâmplă dacă ești pus în situația de a fi ‘’cumpărat’’? Te poți “cumpăra singur”?

Unii părinții consideră că se pot revanșa pentru timpul pierdut față de copii lor prin administrarea constantă a banilor de buzunar sau prin achiziționarea unor cadouri scumpe. În acest caz se manifestă din nou tendința adulților de a-și priva copii de o perspectivă personală însă în mod indirect, chiar inconștient. Situația diferă de momentele în care părinții încearcă să-și manipuleze copii spre a urma o anumită facultate sau carieră, în cele mai frecvente cazuri adolescenții fiind chiar obligați să urmeze viitorul conceput de familia lor, ci nu de ei înșiși. Se manifestă “dorința de a-i oferi copilului tău tot ce e mai bun”, acest mecanism plecând de la premisa că dacă pentru adulții în cauză este indispensabil să dispună de bani în cantități semnificative, aceeași mentalitate va fi preluată și de copii lor, motiv pentru care în unele cazuri minorii care dispun de bani constant duc lipsa timpului petrecut în familie, al afecțiunii și suportului moral din partea părinților.

Indivizii care nu au un scop definit în viață sunt cei care se mint singuri crezând că pentru luni bune de economisit și constrângere personală, se vor revanșa față de ei înșiși cu un concediu de o săptămână,persoane pe care le “cumpără” o rutină ce-i privează de lărgirea propriilor lor orizonturi,locul lor de muncă și activitatea profesională rezumându-se doar la a strânge bani toată viața,fără a ști defapt și pentru ce îi strâng.

Alții aleg să-și umple golurile, fie ele sufletești sau psihologice, “cumpărându-și” singuri fericirea oarbă cu bunuri materiale,aceste persoane având obiceiul de a judeca lucrurile după eticheta lor, de a considera obiectele scumpe cu un grad de calitate mai ridicat și de a interacționa cu ceilalți prin prisma înfățișării lor,aspectul fizic raportându-se deseori la prestanța vestimentară.

La finalul zilei alegerea stă în mâinile noastre. Există și persoane care nu aderă la un stil de viață somptuos și sunt satisfăcute cu situația lor financiară, beneficiind astfel și de un trai echilibrat, la fel cum există și persoane înstărite care nu s-au pierdut în mania banilor. Rămâne la latitudinea noastră să privim banii ca pe o unealtă, ci nu ca pe un scop și să ne creăm un mediu propice în care să îi mânuim, nu să ne lăsăm mânuiți de aceștia.

© 2019 VoceaNoastră

Theme by Anders NorenUp ↑